Grupul Saica preia Grupul Thimm

Zaragoza (Spania) / Northeim (Germania), 12 mai 2026

Familia proprietară a Grupului Thimm, unul dintre principalii furnizori de ambalaje și standuri de prezentare sustenabile din carton ondulat, a decis vânzarea companiei către Grupul Saica. Grupul Thimm a fost fondat în 1949 de Walter Felix Thimm și s-a extins între timp la nivel european. Cu un număr de aproximativ 2.500 de angajați, Thimm a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de circa 539 de milioane de euro.

Grupul Saica este unul dintre principalii producători europeni de hârtie și ambalaje, cu sediul central în Zaragoza. Compania de familie, înființată în 1943, a înregistrat în 2025, cu peste 12.000 de angajați, o cifră de afaceri de 3,962 miliarde de euro.

Mathias Schliep, președintele Consiliului de administrație al Grupului Thimm, declară: „După doi ani de consolidare cu succes a activității noastre, ne-am concentrat în ultimele luni asupra modului în care putem asigura viitorul pe termen lung al companiei noastre. Suntem convinși că, pe o piață extrem de competitivă, în viitor vor câștiga cote de piață doar câțiva actori importanți. Am decis să vindem către cea mai mare firmă de familie din acest sector din Europa, pentru a asigura perspectivele de creștere și viitorul Thimm sub umbrela unei companii puternice. Pentru angajați, aceasta este cea mai bună opțiune și, mai ales, cea mai stabilă. Locațiile celor două companii se completează perfect - împreună, acoperim întreaga Europă.”

Saica este reprezentată la nivel mondial cu 112 locații în Europa de Vest, Polonia și SUA. Iar Grupul Thimm are locații în Germania și Europa de Est. Saica dorește să continue activitatea în cadrul structurilor existente. Astfel, compania garantează cele mai bune condiții posibile de continuitate și siguranță - atât pentru clienți, cât și pentru angajați.

Companiile de familie Saica și Thimm colaborează deja cu succes de la sfârșitul anilor 1990 într-o alianță strategică de vânzări. În plus, operează împreună un joint-venture în Polonia. „Familiile se cunosc de generații”, subliniază Mathias Schliep. „Cultura și valorile celor două companii sunt apropiate.”

Susana Alejandro, președinte și CEO al Grupului Saica, declară: „Suntem încântați să îi primim în cadrul Saica pe noile noastre colege și noii noștri colegi din Germania, Polonia, Cehia și România și să dezvoltăm împreună în continuare cultura și valorile noastre – responsabilitatea față de viitor, respectul reciproc și ambiția clară de a face față împreună provocărilor care ne așteaptă. Thimm aduce puncte forte regionale solide, precum și o puternică orientare către clienți pe piețele pe care Saica nu a fost prezentă până acum. Împreună cu Thimm, vedem un potențial semnificativ de a ne consolida în continuare poziția de lider pe o piață europeană extrem de competitivă.”

În urma preluării, familia proprietară Thimm se retrage complet din companie. Schliep: „Pentru familie, acest pas nu este ușor. Totuși, decizia s-a bazat pe convingerea că Thimm va beneficia de cele mai bune șanse de dezvoltare. Se formează în Europa un grup de familie care are perspective foarte bune de viitor. Prin puterea financiară de care dispune Saica, se vor asigura finanțarea afacerii cu un caracter puternic ciclic și implementarea pe termen lung a strategiei de creștere cu ajutorul investițiilor în dezvoltarea tehnologică și în digitalizare. Saica este partenerul nostru ideal.”

Vânzarea este în etapa de aprobare antitrust. Cei doi parteneri au convenit să păstreze confidențialitatea cu privire la prețul de achiziție.

 

Despre Saica

Grupul Saica oferă soluții sustenabile pe bază de hârtie pentru producția de carton ondulat și ambalaje. Acesta promovează economia circulară în managementul deșeurilor. Cu peste 12.000 de angajați și prezență în Spania, Franța, Italia, Portugalia, Regatul Unit, Irlanda, Turcia, Luxemburg, Țările de Jos, Polonia și Statele Unite, Grupul Saica este structurat în patru divizii: producția de hârtie reciclată pentru carton ondulat (Saica Paper), managementul deșeurilor și protecția mediului (Saica Natur), producția de ambalaje din carton ondulat (Saica Pack) și ambalaje flexibile (Saica Flex). Cifra de afaceri a grupului se ridică la 3,962 miliarde de euro (cifra de afaceri consolidată la 31 decembrie 2025).

Despre Thimm

Thimm se distinge ca lider în furnizarea de soluții sustenabile de ambalare și prezentare din carton ondulat. Din portofoliul său de produse fac parte ambalaje de transport, expediere și vânzare pentru bunuri de consum, sisteme standardizate de prezentare pentru vânzare (displayuri), precum și sisteme de tipar industrial de înaltă calitate pentru prelucrare ulterioară. Prin soluțiile inovatoare și durabile pe care le oferă, clienții au ocazia de a-și plasa eficient produsele pe piață, astfel încât compania înregistrează un grad ridicat de satisfacție a clienților. Fondată în 1949, această firmă de familie independentă numără în prezent peste 2.500 de angajați în unsprezece locații din Germania, Franța, Polonia, România și Republica Cehă. Cifra de afaceri anuală generată de Thimm în 2024 a fost de aproximativ 539 de milioane de euro.

Materiale pentru presă

PDF-Download
718.97 KB
1.46 MB