Extindere în valoare de 22 de milioane de euro: Thimm investește masiv în locația din România și își extinde masiv capacitățile de producție

Știri | 01.09.2022

Producătorul de ambalaje Thimm va investi până în 2025 în total 22 de milioane de euro în fabrica de ambalaje din Sibiu, România și își va extinde astfel în mod masiv capacitățile de producție la fața locului. Investiția va fi într-un software nou, extinderea depozitelor pentru produse finite și role de hârtie, extinderea birourilor și utilaje noi de prelucrare. Finanțarea utilajelor este susținută de MINISTRY OF FINANCE Directorate General for State Support, cu o sumă de finanțare de 6,3 milioane de euro.

Din 2006 locația din Sibiu, în care sunt fabricate ambalaje sustenabile din carton ondulat pentru industria internațională a articolelor de marcă, aparține concernului Thimm, care își are sediul principal în Northeim, Germania. Încă din 2023 vor începe primele măsuri de conversie ale pachetului de investiții de 22 de milioane de euro. Michael Weber, director Corporate strategie + marketing al concernului Thimm explică: „Cea mai mare parte a investițiilor planificate va avea ca rezultat achiziția a cinci noi utilaje de prelucrare. Această parte a proiectului de investiții se ridică la aproximativ 16 milioane de euro în total." Achiziția de utilaje este susținută de o finanțare a Ministerului Finanțelor, în total cu o valoare de 6,3 milioane euro. „Suntem foarte încântați de sprijinul statului, cu ajutorul căruia putem avansa și mai rapid strategia noastră de dezvoltare. Astfel asigurăm sustenabilitatea locației noastre din Sibiu și creăm noi capacități de producție."

Sibiul este o locație strategică importantă pentru producătorul de ambalaje, deoarece de aici sunt deserviți clienții de pe piețele centrală și est-europeană. „Cerințele și cererea de pe piață au crescut foarte mult. Extinderea locației și investiția în utilaje noi, moderne, sunt consecința logică. În centrul atenției se află clar cerințele clienților", subliniază Weber. Astfel, în fabrica de la Sibiu s-au pus bazele extinderii fabricii deja de acum patru ani, odată cu instalarea unei noi instalații de producere a cartonului ondulat. În 2021, prin punerea în funcțiune a unei mașini moderne de imprimare flexografică a urmat o altă investiție, pentru a crește capacitatea de imprimare directă de înaltă calitate pentru piața cartonului ondulat. „În fabrică lucrează aproape 300 de oameni, majoritatea dintre aceștia fiind în producție. Dezvoltarea va crea noi locuri de muncă pentru persoanele din zonă, care pot lucra cu utilaje moderne, la un nivel ridicat de securitate a muncii", completează Weber.

Aveți vreo întrebare?

THIMM-Unternehmenszentrale in Northeim

THIMM (România)
+40 269 541 210
office@thimm.ro